Foto: BBC/Gary Moyes

Anul 2016 nu se poate încheia fără să vorbim despre Charlotte Brontë, de la nașterea căreia s-au împlinit  200 de ani în aprilie. Bicentenarul Brontë, deși eclipsat de anul Shakespeare, a fost marcat de o serie de evenimente și expoziții, de la National Portrait Gallery până la Brontë Parsonage Museum, casa parohială din Yorkshire, unde cele trei surori au trăit și au scris celebrele lor romane.

Unul dintre evenimentele bicentenarului a fost punctul principal de atracție al programului de Crăciun la BBC: filmul biografic despre surorile Brontë, To Walk Invisible,  a avut premiera aseară, pe BBC One. To Walk Invisible a fost scris și regizat de Sally Wainwright, o scenaristă și regizoare foarte apreciată de fanii serialelor BBC, cunoscută pentru seria polițistă Happy Valley și pentru Last Tango in Halifax.  Cum Jane Eyre este poate unul dintre personajele literare feminine cele mai iubite de camera de filmat, alături de Madame Bovary sau Anna Karenina, To walk invisible dovedește că și viața creatoarei sale, la 200 de ani de la nașterea ei, poate fi subiect de film.  O adevărată surpriză pentru critici și pentru public, cu actori aproape necunoscuți, dar foarte talentați și bine aleși, filmul de televiziune despre surorile Brontë ar cuceri cu siguranță multe premii importante, dacă ar ajunge în festivaluri. Producția BBC urmărește perioada 1845-1848, când cei patru Brontë sunt nevoiți să locuiască din nou împreună în casa parohială a tatălui lor, preotul Patrick (Jonathan Pryce), în ținuturile mlăștinoase de la Haworth.

Cei patru, pentru că Wainwright  construiește acest biopic în jurul figurii fratelui celor trei scriitoare, Branwell, un fel de al cincilea Beatles, aproape ignorat de biografi, dar cu un rol foarte important în conturarea acelui climat straniu care a făcut posibilă creația surorilor. Branwell și-a ratat cariera de poet și viața personală, în urma unui scandal din cauza căruia a devenit alcoolic, moment de obicei mascat sau exprimat în termeni vagi într-o  biografie victoriană ca cea a lui Elizabeth Gaskell, de unde provine și imaginea denaturată și sumbră a unei case insalubre din mlaștini, unde surorile scriau în totală și misterioasă izolare.

Nu numai că Wainwright a ales să îi dea o voce puternică lui Branwell, dar a urmărit și să redea viața tumultuoasă a celor patru, în tonuri cât mai autentice și realiste, cu o atenție deosebită la detalii care să spulbere imaginea de cutie cu bomboane de ciocolată, de multe ori  asociată cu viața celor trei surori, după cum a declarat chiar ea. Regizoarea a mărturisit că au fost discuții aprinse legate de autenticitatea limbajului, din dorința de a evita clișeele dialogurilor actuale din filmele de epocă. Așa s-a ajuns la decizia ca Branwell să folosească the f…word, cum se zice, iar surorile să aibă accent de Yorkshire. Ploile și cețurile din film sunt reale, iar peisajele aspre ale zonelor mlăștinoase în culori terne amintește atmosfera din La răscruce de vânturi, romanul lui Emily. Amănuntele scandalului sunt prezentate fără falsă pudoare, clarificând condițiile declinului lui Branwell: el a avut o relație amoroasă cu Mrs Robinson (!), soția angajatorului său, ceea ce a dus la concedierea lui și la dependența de alcool. Pentru că, în aceeași perioadă, cele trei surori au revenit și ele în casa părintească, după ce lucraseră ca guvernante în diverse locuri, întălnirea celor patru a generat tensiuni care s-au reflectat direct în scrierile lor. Problema alcoolismului apare în La răscruce de vânturi și în romanul lui Anne, The Tenant of Wildfell Hall.

În film, cele trei scriitoare sunt la fel de fascinante, completându-se reciproc prin caractere diferite, dar unite de dorința de a scrie și, mai ales, de a publica ceea ce au scris. Totuși, rămâi cu impresia că Charlotte este figura centrală, ea fiind cea mai înțeleaptă, mai echilibrată și mai hotărâtă dintre cele trei, uneori în conflict cu Emily care pare cea impulsivă, pragmatică, încăpățânată, capabilă să lupte cu greutățile, deși despre ea se știe cel mai puțin, fiind supranumită sfinxul literaturii engleze. Anne este delicată, discretă și modestă, dar nu mai puțin talentată, un liant între membrii familiei. Charlotte este cea care, în scurte replici neașteptate, pe un ton care contrastează cu statura măruntă și chipul de copil cu ochelari, comunică ideile esențiale legate de creația lor, dar și de dificultățile publicării, într-o lume a bărbaților. Când Branwell, cu propriile poezii într-o mână și sticla în cealaltă, se plânge că poezia nu aduce bani și că el ar trebui să scrie romane, Charlotte ripostează exprimând în câteva cuvinte ceea ce criticii literari discută de multă vreme: “You need a good story for a novel!”

Se știe că scriitoarele au folosit pseudonime masculine, pentru a convinge editurile să le publice cărțile. Pseudonimele corespundeau inițialelor (Currer, Ellis, Acton Bell) și au reușit să ascundă multă vreme adevărata identitate a celor trei surori, chiar și atunci când Jane Eyre devenise bestseller. Ideea ca identitățile lor feminine să treacă neobservate, to walk invisible, este formulată de Charlotte și Emily într-o scenă cheie, care dă și titlul filmului. De văzut scena unde Charlotte reușește cu greu să obțină corespondența de la poștașul care îl caută pe Currer Bell și scena în care Charlotte și Anne își vizitează editorul de la Londra pentru a clarifica unele probleme legate de manuscrisul lui Anne și pentru a combate zvonurile conform cărora Currer, Ellis și Acton ar fi același scriitor. Nevoită să spună adevărul, Charlotte izbucnește atunci când vede că editorul pune la îndoială spusele ei, sintetizând din nou în trei cuvinte cauzele pentru care preferau să rămână invizibile și, odată cu ele, toate aspectele problemei: “What makes you doubt it? My accent, my gender, my size?”

Nu se poate spune că filmul deconstruiește statutul canonic al celor trei scriitoare, dar cu siguranță le aduce mai aproape de cititorii lor de toare vârstele și naționalitățile, pe un teren familiar secolului în care trăim, cu intenția de a le privi dintr-o perspectivă nouă, obiectivă, dar nu mai puțin admirativă. Precum Shakespeare sau Jane Austen, surorile Brontë au armate de fani care formează comunități virtuale, scriu fan fiction sau cumpără magneți cu Wildfell Hall.Cu puțin timp înainte de premiera TV, Sally Wainwright a avut un dialog cu romanciera Tracy Chevalier, în calitatea acesteia de curator al expoziției bicentenare de la Brontë Parsonage Museum. (Cărțile lui Chevalier au fost traduse și în română, la Polirom, cea mai cunoscută fiind Fata cu cercel de perlă, povestea portretului lui Vermeer,ecranizată cu Scarlett Johansson și Colin Firth). Dialogul a fost consemnat în The Guardian și dovedește popularitatea celor trei scriitoare și felul cum sunt percepute în ziua de azi. Chevalier o întreabă pe Sally Wainwright “Are you a Charlotte or an Emily?”, discutând despre obiceiul fanilor de a-și alege favorita, ca și când ar fi vorba de Spice Girls. Conversația dintre cele două autoare  aduce o anumită  prospețime și familiaritate în abordarea biografiei surorilor Brontë și dezvăluie cu umor datele noii producții BBC și natura noii viziuni regizorale.

Două momente din finalul filmului celebrează cu ingeniozitate geniul surorilor și valoarea încă actuală a scrierilor lor, fără să cadă în patetism sau kitsch. Într-una dintre plimbările lor, într-o zi însorită, în contrast cu atmosfera mohorâtă din restul filmului, Charlotte, Anne și Emily se opresc uimite în fața unui fenomen optic neobișnuit: deasupra lor, se văd trei sori. Este metafora celor trei sori, the three suns of York, prezentă și la Shakespeare,  cu referire la cei trei fii ai ducelui de York, într-un joc de cuvinte din Richard III. În cazul surorilor, sunt cei trei sori ai geniului lor, o puternică metaforă vizuală care încheie povestea scurtei lor vieți. Ultima scenă din film, după moartea lui Branwell, ne aduce direct în anul 2016, la muzeul casei parohiale din Yorkshire, unde grupuri de turiști ascultă prezentările ghidului, răsfoiesc pliante și se plimbă pe alei. Surorile Brontë nu mai trebuie să fie invizibile, iar cărțile lor își găsesc cititorii și în secolul 21.

 

 

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published.